La sfarsitul secolului al XIX-lea, in fata unei manastiri de maici Dominicane sihastre este abandonata o fetita nou nascuta.

Aparitia fetei le reaminteste acelor tinere femei care au renuntat la lucrurile materiale ale acestei lumi, pentru o viata dedicata divinitatii, ca inlauntrul lor freamata instinctele materne, interzise in interiorul manastirii.

Folosind o structura dramatica simpla, in doua acte, Gregorio Martinez Sierra reuseste cu putine cuvinte sa dezvaluie foarte multe despre natura umana.

Irepresibilitatea naturii umane - a personalitatii, a emotiilor, a iubirii - este tema centrală a piesei. Tinerele fete din manastire au renuntat la lucrurile lumesti, dar în limitele zidurilor și regulilor monahale, tineretea si vitalitatea lor izbucnesc în multe feluri - în chicoteli de fete, în scrierea de poezii, în certurile cu celelalte calugarite. Cel mai important, instinctele lor materne se trezesc imediat după sosirea copilului. Piesa nu ascunde aspectele nefiresti si chiar patetice ale vietii monahale, dar trateaza manastirea si pe locuitoarele ei cu atâta tandrete si compasiune incat Biserica insasi ar fi probabil de acord.